FOTO. Gestul autorităților germane, de neprețuit. Ce au făcut polițiștii pentru votanții români de la Munchen
Românii care așteptau la coadă să voteze, la ora 21:00, când urnele s-au închis la Munchen, vor putea totuși să voteze. Totul, spune jurnalistul Vlad Ursulean, grație forțelor de ordine germane. Oamenii legii au făcut un perimetru de siguranță. Astfel, toți cei aflați în interiorul acestuia se consideră că sunt pe teritoriul consulatului.
Oamenii legii din Munchen au venit cu o soluție pentru ca românii care se aflau la coadă la consulat să poată vota chiar dacă la ora 21 trebuiau închise urnele. Jurnalistul Vlad Ursulean precizează că forțele de ordine au făcut un perimetru, prelungind astfel teritoriul consulatului.
„Final fericit la München, unde poliția a luat inițiativa de a construi un perimetru din garduri, a băgat pe toată lumea înăuntru și acum consideră că sunt pe teritoriul consulatului, deci vor vota cu toții. Unul dintre polițiști e născut în Brașov și ne-a vorbit la portavoce în română,” scrie jurnalistul.
Nu toți românii plecați în străinătate au reușit să voteze până la ora închiderii urnelor. Forțe de ordine au intervenit în mai multe zone din cauza cozilor formate, iar în unele țări românii au refuzat să plece acasă odată ce, la ora 21 – ora locală, autoritățile române au anunțat închiderea urnelor.
Citește și:
Topul localităților. Cine sunt frunașii și codașii Sătmarului
FOTO/VIDEO. Scandal la Londra odată cu închiderea urnelor
Rezultatele prezenței la vot. Cum stă județul Satu Mare
Felicitări!
View Comment