FOTO. Gest de suflet! Excursie pentru zeci de elevi merituoși oferită de un sătmărean inimos
Gest de mare mărinimie făcut de omul de afaceri sătmărean Mircea Dobra – președinte al Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu Satu Mare. Acesta le-a asigurat o excursie de câteva zile pentru 41 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din municipiul Satu Mare, care s-au remarcat în activitățile școlare.
Copiii vor merge într-o excursie prin Țara Moților și vor vizita inclusiv casa memorială și mormântul Marelui Erou Național Avram Iancu, cu ocazia comemorării a 150 de ani de la moartea Crăișorului Moților.
”Copiii vor merge într-un pelerinaj pe urmele lui Horea și Avram Iancu. În această seară vor poposi la Horea, din județul Alba. Mâine vor ajunge la Casa Memorială Avram Iancu din localitatea cu același nume, iar sâmbătă seara vor ajunge la Brad, unde se vor caza. Iar duminică vor vizita Panteonul Moților, la Mormântul lui Avram Iancu. La marea comemorare a 150 de ani de la trecerea în neființă a Eroului Național”, a precizat Mircea Dobra.
De altfel, președintele Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu Satu Mare oferă în fiecare an astfel de excursii pentru elevii și tinerii talentați.
”În fiecare an oferim această posibilitatea elevilor merituoși din județul Satu Mare, în special cele locuite de moți. Îi trimitem să vadă pe viu istoria moților și a meleagurilor strămoșești. Fiindcă trebuie să ne păstrăm identitatea și să transmitem mai departe, generațiilor viitoare, valorile noastre”, a mai spus Mircea Dobra.
Directorul Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” Satu Mare, Cătălina Satmari, a ținut să îi mulțumească omului de afaceri sătmărean.
”Mergem aproape în fiecare an, grație domnului Dobra. Anul acesta mergem un grup de 49 de persoane. Opt cadre didactice și 41 de copii. De la clasa a III-a până la clasa a VIII-a. Sunt elevii premianți și cei de la cor, fiindcă domnul Mircea Dobra ne-a promis că le va face un cadou celor mai harnici și talentați copii. Și mereu s-a ținut de cuvânt ”, a transmis Cătălina Satmari.