FOTO. Fostul jandarm Ioan Crasnai este noul viceprimar al comunei Viile Satu Mare

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Viile Satu Mare, desfășurată vineri, 14 februarie 2025, Ioan Crasnai a fost ales în funcția de viceprimar al comunei.
Evenimentul a fost marcat de prezența mai multor oficiali, printre care Mircea Govor, deputat PSD și președinte al Organizației Județene PSD Satu Mare, Cătălin Filip și Roxana Petca, vicepreședinții Consiliului Județean Satu Mare, Raul Băbțan, viceprimarul municipiului Satu Mare, Niculaie Avorniciți, consilier județean, și Bianca Șorian, președinte TSD Satu Mare.
Aflat la primul său mandat, Ioan Crasnai și-a exprimat angajamentul de a lucra îndeaproape cu primarul și colegii din administrația locală pentru a identifica și implementa soluții care să răspundă nevoilor comunității. Acesta și-a propus să contribuie activ la modernizarea comunei și să promoveze inițiative care să sprijine dezvoltarea locală.
Numirea sa a fost primită cu încredere, iar oficialii prezenți i-au urat mult succes în noua funcție, exprimându-și speranța că echipa administrației locale va implementa proiecte benefice pentru locuitorii din Viile Satu Mare.




