FOTO. Flagrant în Satu Mare: polițiștii au început marea confiscare a petardelor
La data de 5 decembrie a.c., între orele 00.00 – 03.00, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, pe raza municipiului Satu Mare, în vederea verificării legalității desfășurării operațiunilor cu obiecte pirotehnice.
Ocazie cu care au depistat un bărbat, de 35 de ani, din Gherța Mică, care îi oferea cadou unui tânăr, de 22 de ani, din aceeași localitate, 11 baterii cu artificii cu mai multe focuri, 83 de cutii cu petarde și 18 candele.
Fiind întrebat despre proveniența obiectelor pirotehnice, bărbatul, de 35 de ani, a declarat polițiștilor faptul că le-a achiziționat din Austria în urmă cu aproximativ 2 luni și că le-a introdus în țară, fără a le declara la vamă, cu ocazia a 3-4 curse diferite.
În cauză polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă calificată – introducerea în sau scoaterea din țară, fără drept de arme, muniții, materiale explozibile, precursori de explozivi restricționați, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanțe radioactive, substanțe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase și a infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Toate articolele pirotehnice au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării.