FOTO. Filtre fără precedent ale polițiștilor în Satu Mare, Maramureș și Sălaj
În perioada 17 – 19 ianuarie a.c., polițiștii de ordine publică și cei de la rutieră au acționat pe raza judeţelor Satu Mare, Brăila, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa, Maramureş și Sălaj, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.
În cadrul activităților au fost aplicate 4.440 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală este de peste 1.800.000 de lei, au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 18.600 de lei și au fost constatate 152 de infracţiuni.
Dintre contravențiile aplicate, 387 au fost la Legea 61/1991, 74 la Legea 12/1990, 16 la Legea 38/2003, 3.709 la O.U.G. 195/2002 (33 pentru conducerea sub influenţa alcoolului, 10 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 11 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 1.243 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 129 pentru indisciplina pietonală) și 254 la alte acte normative.
De asemenea, pentru creșterea siguranței traficului au fost instituite 281 de filtre rutiere, au fost utilizate 120 de dispozitive radar, 249 de etiloteste/etilometre şi 16 dispozitive Drugtest.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost reţinute 247 de permise de conducere, dintre care 40 pentru consum de alcool, 81 pentru viteză şi 126 pentru alte abateri, fiind retrase 87 de certificate de înmatriculare.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul serviciilor pentru acţiuni speciale, folosindu-se, după caz, şi câini de serviciu.