FOTO. Femeie accidentată în autobuz. Șoferul a frânat brusc pentru a evita o coliziune
O sătmărenacă a fost rănită după ce șoferul unui autobuz Transurban ar fi fost nevoie să frâneze brusc din cauza unei alte mașini. Totul s-a întâmplat astăzi, pe bulevardul Transilvania din municipiul Satu Mare. Acum, polițiștii fac cercetări pentru a confirma mărturia șoferului de autobuz.
O femeie a fost rănită în urma unui incident care a avut loc astăzi după-masă pe bulevardul Transilvania din municipiul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, șoferul în vârstă de circa 50 de ani al unui autobuz Transurban ar fi fost nevoie să frâneze brusc după ce în față i-ar fi ieșit un alt automobil.
În momentul incidenului, în autobuz se aflau doi pasageri, două sătmărence dintre care una era în picioare. În momentul în care șoferul autobuzului a frânat brusc, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se aparent ușor.
Sătmăreanca a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații medicale suplimentare, iar în funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.
La fața locului au ajuns și polițiștii, care fac cercetări pentu a încerca să confirme varianta șoferului de autobuz. Potrivit informațiilor PresaSM, acesta le-a spus oamenilor legii că după ce a fost nevoit să frâneze brusc, celălalt șofer aparent implicat în incident a plecat de la fața locului.
Oamenii legii l-au testat pe șoferul de autobuz cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Autobuzele Transurban sunt echipate cu camere video, așa că polițitșii vor putea folosi probele video pentru a confirma sau infirma mărturia șoferului de autobuz, dar și pentru eventuala identificare a șoferului de automobil implicat în incident.