FOTO. Făceau săpături la o fundație, când sătmărenii au dat peste o bombă. Au intervenit pompierii
O echipă de muncitori care efectua săpături la o fundație a dat peste o bombă din Al Doilea Război Mondial. Totul s-a întâmplat astăiz, în municipiul Carei. La fața locului au intervenit pompierii, care au preluat muniția.
Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare a fost solicitată pentru asanarea unui teren în municipiul Carei.
Muniția a fost descoperită de către o echipă de lucrători în urma unor săpături de fundație. Echipa pirotehnică a ridicat de la locul solicitării, o bombă aruncător de calibru 82 mm, provenită din al Doilea Război Mondial. Nu au fost descoperite alte elemente de muniție.
Pentru a evita producerea unor evenimente cu urmări tragice, în momentul găsirii elementelor de muniţie neexplodate, se INTERZICE:
• lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
• comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
• aprinderea focului în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate;
• introducerea muniţiilor în foc;
• topirea elementelor metalice de muniţii;
• tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
• folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
• utilizarea pulberilor şi explozivilor proveniţi din muniţii în scopuri artizanale;
• demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;
• folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.
Totodată pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, cetăţenii au obligaţia să anunţe urgent evenimentul prin numărul unic de apel 112.