FOTO. Eleva din Satu Mare care a impresionat Ambasada Germaniei. Premiată de ambasador
Concursul ,,EUFORIA REGĂSIRII”, organizat de Ambasada Germaniei din București cu ocazia împlinirii pe 9 noiembrie 2019 a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, și-a propus să readucă în prim-plan avântul și forța acelor vremuri prin intermediul unui simbol al orașului Berlin – ursul.
Povestea așa-numiților ,,Buddy Bears” a început în anul 2001, când 350 de sculpturi colorate au împânzit străzile capitalei germane, răspândind voie bună și optimism. De atunci, urșii decorați au cucerit întreaga lume. Sunt ambasadorii toleranței, ai păcii și ai înțelegerii între popoare.
Unul dintre ei, ,,acrobatul Marele Nolle” , a poposit la București și avea nevoie de straie noi, astfel că au intrat în concurs mai mulți participanți pentru a i le crea. Juriul a selectat cinci finaliști, care au putut fi votați pe Facebook timp de o săptămână. Propunerea care a primit cele mai multe like-uri, declarată câștigătoare, îi aparține elevei Simina Bârle, din clasa a XI-a A, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare.
Miercuri, 19 februarie 2020, Excelența Sa, Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Germaniei la București, a efectuat o vizită în Satu Mare, prilej cu care s-a întâlnit cu Simina, la școală, pentru a-i înmâna diploma și pentru a se întâlni, într-un cadru informal, cu profesori și elevii clasei Siminei.
Prin desenul ei, Simina a încercat să transmită, cu ajutorul culorilor și motivelor folosite, sentimentele care i-au adunat pe oameni în urmă cu 30 de ani, lângă Zidul Berlinului: unitate, conexiune, egalitate, pace, determinare și încrederea că împreună vor reuși să doboare granițele impuse.
Simina Bârle este membră a Echipei Multitouchcnme, în cadrul căreia s-a distins prin participarea la competiții naționale și internaționale, de unde s-a întors cu premii de excepție: Medalie de Bronz – Infomatrix World Final (2017); Medalie de Argint – ROSEF (2020). În prezent, se pregătește pentru noi provocări competiționale, în care Echipa Multitouchcnme s-a calificat: în Tunisia, China și Turcia (2020).
În paralel, pasiunea pentru Computer Art se concretizează într-o pregătire susținută pentru admiterea la Facultatea de Arhitectură.