FOTO. El este primarul din județul Satu Mare ajuns la al 8-lea mandat!
În această după-amiază comunitatea din Racșa a celebrat un eveniment semnificativ: depunerea jurământului de primar al domnului Toma Betea, ceea ce reprezintă începutul celui de-al optulea mandat din cariera sa administrativă. Cu o experiență vastă în administrația publică locală, domnul primar Toma Betea a demonstrat, de-a lungul timpului, un angajament constant pentru progresul și dezvoltarea comunei Racșa.
Au răspuns cu bucurie invitației: Mircea Govor – președintele PSD Satu Mare, Ioan Tibil – prefectul județului Satu Mare, Gabriel Leș – prim-vicepreședintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca – secretarul executiv PSD Satu Mare și primarul orașului Negrești-Oaș, Lenuța Cornea – președinte OFSD Satu Mare și primarul comunei Bixad, Ciprian Crăciun – prim-vicepreședinte PES România, Gabriela Tulbure – primarul orașului Seini, Cătălin Filip, Gheorghe Marincaș – consilieri județeni, Radu Iancu – directorul de cancelarie al prefectului, Constantin Fanea – viceprimarul orașului Negrești-Oaș, Ioan Popa – viceprimarul comunei Cămârzana, Eugenia Sabău – președinte OSSD Satu Mare, Bianca Șorian – președinte TSD Satu Mare, Sorin Stănean – președinte TSD mun. Satu Mare și Gavril Măgurean – președinte TSD Racșa.
De asemenea, consilierii locali din Racșa și-au început mandatul, alături de primarul Toma Betea, cu un nou set de obiective ambițioase pentru dezvoltarea comunei. Aceștia și-au asumat responsabilitatea de a sprijini primarul în realizarea planurilor de infrastructură, educație și servicii publice, în beneficiul întregii comunități.
”Îl felicităm pe domnul primar Toma Betea pentru longevitatea și implicarea sa în serviciul public și le dorim atât lui, cât și consiliului local, succes deplin în realizarea obiectivelor pentru binele comunei Racșa!”, transmite conducerea Organizației Județene Satu Mare a PSD, prin președintele Mircea Govor.