FOTO. Eforturi pentru salvarea unei paciente. Dusă cu elicopterul de la Spitalul Județean Satu Mare
Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare au solicitat astăzi, în jurul orei 18.00, sprijinul echipajului medical de pe elicopterul SMURD.
Și asta pentru a transporta o vârstnică, de 87 ani, provenită din mediul rural, cu probleme cardiace severe. Pacienta a fost transferată cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, pe Secția de Cardiologie, conform informațiilor PresaSM.
Din păcate, din motive de logistică sau personal medical specializat, sătmărenii sunt transferați în situațiile mai grave la spitalele din județele Bihor, Maramureș, Cluj sau Timișoara.
Din păcate, perspectivele nu sunt prea bune, în condițiile în care unii medici deja au plecat de la Spitalul Județean Satu Mare, alegând spitale mai bine cotate din nord-vestul României.
Cum este și cazul medicului urolog Bogdan Feciche, de numele căruia se leagă unele intervenții chirurgicale efectuate în premieră în județul Satu Mare. Și care a ales Spitalul Județean de Urgență din Oradea.
FOTO: Arhivă