FOTO. Ea este amanta germanului, arestată la Satu Mare. Ar fi ajutat la uciderea soției
Surpriză pentru poliţiştii de frontieră din Satu Mare. Aceştia au identificat, la controlul vamal, un cetăţean neamţ urmărit internaţional pentru omor. Bărbatul de 39 de ani se grăbea să părăsească România, culmea, cu droguri în bagaj, informează vasiledale.ro
Autorităţile au descoperit că, în acelaşi caz, era căutată şi o româncă de 36 de ani care domiciliază fără forme legașle, de mai mulți ani, pe raza județului Satu Mare.
Femeie în vârstă de 36 de ani, a fost prinsă de poliţişti pe o stradă din municipiul Satu Mare. Pe numele celor doi, atât al româncei, cât şi al bărbatului din Germania au fost emise vinerea trecută două mandate de arestare europene într-un caz deosebit de grav. Vorbim despre un caz de omor şi potrivit unor surse vasiledale.ro cei doi împreună ar fi omorât-o pe femeia bărbatului din Germania.
Imediat ce cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, aceştia au fost prezentaţi unui judecător din cadrul Curţii de Apel Bihor, pentru reconfirmarea mandatului de arestare europeană.
Acest judecător a cerut un timp de gândire deoarece mandatele europene nu erau traduse în limba română, dar a decis faptul că atât românca, cât şi bărbatul să fie arestaţi preventiv pentru o perioadă de 15 zile, iar cei doi au contestat această măsură, dar momentan se află încarceraţi în arestul IPJ Bihor.