FOTO. Doi sătmăreni au ajuns după gratii în urma perchezițiilor din Țara Oașului
Doi bărbați își vor petrece următoarele 30 de zile după gratii, în timp ce alți doi au fost plasați sub control judiciar în urma perchezițiilor care au avut loc în Țara Oașului.
„Doi dintre cei patru bărbați reținuți au fost arestați preventiv, pentru 30 zile, respectiv un bărbat, de 36 de ani, din Negrești Oaș și un bărbat, de 32 de ani, din Cămârzana. Față de ceilalați doi, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, spun cei de la IPJ Satu Mare.
La data de 01.09.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au efectuat un număr de 12 percheziții domiciliare, pe raza localităților Negrești Oaș, Cămărzana și Botiz, într-o cauză vizând săvârşirea de către mai mulţi suspecţi a infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate aproximativ 3 kg de cannabis, 3 doze de cocaină, 18 g de substanță pulverulentă de culoare alba (cocaină), 100 de comprimate ecstasy, 2 pistoale cu gaz şi sume de bani.