FOTO. Deșeuri periculoase oprite de la intrarea în Satu Mare. Garda de Mediu: „Încurajăm cetățenii să fie vigilenți”
Două transporturi ilegale cu deșeuri periculoase au fost oprite de la intrarea în țară, informează cei de la Garda de Mediu Satu Mare, care împreună cu polițiștii de frontieră de la Petea au blocat aducerea în țară de avelope uzate, baterii auto uzate și butoaie cu uleiuri folosite. Cei de la Garda de Mediu îi îndeamnă pe sătmăreni să fie vigilenți și să nu ezite să raporteze activitățile suspecte din domeniul transportului de deșeuri.
Două transporturi de deșeuri periculoase au fost oprite de la intrarea în țară de către comisarii Gărzii de Mediu și polițiștii de frontieră de la Petea. Este vorba despre anvelope uzate, dar și despre acumulatori auto folosiți și butoaie pline cu uleiuri uzate.
„În cadrul operațiunii, două transporturi ilegale ce încercau să pătrundă în țară cu deșeuri periculoase au fost oprite.Mărfurile transportate constau în anvelope uzate, acumulatori/baterii auto uzate și butoaie conținând uleiuri uzate. Echipa noastră de comisari de la Garda Națională de Mediu CJ Satu Mare, în colaborare strânsă cu lucrătorii Poliției de Frontieră din Satu Mare, a reușit să interzică intrarea acestor deșeuri pe teritoriul României. Această acțiune reprezintă un pas important în protejarea mediului nostru înconjurător și în asigurarea respectării legislației privind gestionarea responsabilă a deșeurilor”, precizează cei de la Garda de Mediu Satu Mare într-o postare pe pagina sa de socializare.
Cei de la Garda de Mediu fac un apel și la sătmăreni pe care îi roagă să fie vigilenți și să nu ezite să raporteze activitățile suspecte de transporturi de deșeuri.
„Încurajăm cetățenii să fie vigilenți și să raporteze orice activitate suspectă în domeniul transportului de deșeuri către autoritățile competente. Mulțumim pentru sprijinul vostru în menținerea unui mediu sănătos și durabil”, este mesajul transmis sătmărenilor de către comisarii Gărzii de Mediu.