FOTO. Deșeuri aduse în Satu Mare cu trenul și TIR-ul. Suntem groapa de gunoi a Europei?!
În săptămâna 29.07.2024 – 02.08.2024, comisarii Gărzii de Mediu Satu Mare au efectuat 12 verificări de specialitate privind importul/transferul deşeurilor, din care 5 în punctul de trecere a frontierei de la Petea, la solicitarea reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Române.
De asemenea, 7 controale au fost efectuate în punctul de trecere a frontierei de stat cu Ucraina – feroviar – la solicitarea Biroul Vamal de frontieră Halmeu. După finalizarea controlului de specialitate în cazul transporturilor de deşeuri, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au elaborat documente care au fost înmânate reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Române, respectiv a reprezentanților BV Halmeu, pentru continuarea procedurilor aplicabile în cazul transporturilor supuse controlului.
Astfel, la un transport s-a constatat că între deșeurile folie/plastic, care prezentau miros specific de deseuri menajere-fractie umedă, s-au identificat deșeuri de aluminiu (conserve alimentare de peste), deșeuri de ambalaj plastic – bidoane culoare gri- impregnate cu ulei de motor.
Nu a fost permisă intrarea în țară a acestui transport! Reamintim faptul că Importul/transferul deşeurilor de orice natură în România, în scopul eliminării acestora, este interzis!
Expeditor Hans din Germanica si destinatar Ghita din Romania! Eu zic ca problema mai mare ii la institutiile statului, de ex. Klausenburg nu are groapa ecologica.
View Comment