FOTO. Deputatul sătmărean Octavian Petric, invitat la un dineu special al Ambasadei Turciei
La invitația ambasadororului Turciei în România, Füsun Aramaz, coordonatorul Pro România Satu Mare, deputatul Octavian Petric, a participat aseară la un dineu ocazionat de vizita delegaţiei Comisiei pentru armonizare cu Uniunea Europeană din Marea Adunare Naţională a Republicii Turcia, condusă de către preşedintele comisiei, Mehmet Kasim Gülpınar.
”În cadrul discuțiilor, am evidențiat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale România-Turcia şi am discutat despre dezvoltarea modalităţilor de cooperare la nivelul Comisiilor parlamentare, care să consolideze relaţiile dintre ţările noastre”, a declarat Octavian Petric.
Turcia este unul dintre partenerii strategici ai României, cu obiective comune în multe domenii-cheie.
Reamintim faptul că în 6 iulie 2018, la invitația deputatului Octavian Petric, o delegație condusă de Excelenţa Sa Osman Koray Ertaş, fostul ambasador al Republicii Turcia în România, însoțit de consilierul economic Hakki Burutçu, de deputatul Ibram Husein, de președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Güven Güngör, dar și de 12 oameni de afaceri turci, au vizitat județul Satu Mare.