FOTO. Deputatul Radu Cristescu critică dur acțiunea șovină de la Sfântul Gheorghe
Soclul statuii lui Mihai Viteazu din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a fost vopsit în culorile steagului Ungariei cu mesajul „Trianon 1920″, chiar în ziua în care se sărbătoreau 101 de la semnarea tratatului de la Trianon prin care se consfințea unirea Transilvaniei cu România.
Deputatul social-democrat Radu Cristescu a avut o poziție extrem de tranșantă, spunând că vinovații morali sunt politicienii care s-au jucat cu aceste sentimente.
Redăm integral mesajul deputatului Cristescu:
”În timp ce românii ardeleni aniversau, cu bucurie și respect pentru marii noștri înaintași, Tratatul de la Trianon, prin care a fost confirmată unirea Transilvaniei cu România, niște lepădături din Secuime au mînjit statuia lui Mihai Viteazu din Sfântu Gheorghe, bălțând-o în culorile steagului Ungariei și scriind cu vopsea, în bătaie de joc, „TRIANON”.
Indiferent cine au fost scursurile care au comis această mizerie penală, un lucru e sigur, dincolo de rezultatele anchetei demarate de poliție: asemenea gesturi dezgustătoare, șovine și extremiste sunt, în primul rând, rezultatul activității anti-românești a UDMR, veche de 30 de ani, precum și al slăbiciunii statului român, ale cărui structuri legale se tem să răspundă așa cum ar trebui acestei campanii permanente de subminare a autorității legitime, a unității statale și a demnității românești.
Grofii și honvezii din fruntea UDMR ar trebui să nu uite o lecție a trecutului: răbdarea noastră, a românilor ardeleni, are o limită! Nu vă jucați cu focul lângă căruța cu lemne, că s-ar putea să vă ardeți pălăriile cu pene de cocoș udemerist!
Cât despre structurile statului român, care ar fi trebuit demult să pună cu botul pe labe această haită de șacali, mesajul e clar: ajunge cu mămăligeala sau șogoria cu grofii prădători! În rest, rămâne să facem ceea ce ne-au îndemnat înaintașii noștri: deșteaptă-te, române!”