Mii de sătmăreni care fac naveta zilnic din toate colțurile județului înspre municipiul Satu Mare sunt tratați în bătaie de joc de transportatori. Cea mai mare stație de autobuz, situată lângă Administrația Județeană a Finanțelor Publice, nu este prevăzută cu o amărâtă de copertină sau niște coșuri de gunoi.
Noroc cu reprezentanții firmei de transport Auto Reflex, care au împrăștiat pietriș peste toată parcarea, astfel încât oamenii să nu stea în noroi. Se pare că alte firme de transport nu se prea grăbesc să miște ceva în bine și pentru pasageri, în afară de a le lua banii.
Oamenii fac apel la Asociația Transportatorilor Sătmăreni să ia atitudine și să amenajeze acest spațiu.
”Eu fac naveta zilnic. M-am cam săturat să văd cum arată autogara de la Finanțe! Stăm în ploaie, zăpadă, mocirlă, așteptând autocarele. Așa arată de parcă am fi într-o țară africană. Nu ai un acoperiș cât de cât, tomberoane, pavaj sau asfalt. Iarna stai în mocirlă, te bate zăpada și ploaia. Vara îi plin de praf și te bate soarele de invers umbli. Dezastru. Asociația Transportatorilor Sătmăreni chiar nu e interesată de un minim de investiție”, a spus un navetist pentru PresaSM.
Dar al cui este acest teren? proprietarul primește probabil chirie de la firmele transportatoare. Deci trebuie să-l amenajeze civilizat, niște bănci de așteptare, copertine…etc.
Dar al cui este acest teren? proprietarul primește probabil chirie de la firmele transportatoare. Deci trebuie să-l amenajeze civilizat, niște bănci de așteptare, copertine…etc.
View Commentlăsați bine ca ia primăria ia taxe dar face pe prostul ,nici măcar o vândută pe care sa stea un amărât de bolnav
View Comment