FOTO. De la ce a pornit incendiul din această dimineață din Satu Mare. Primele concluzii ale pompierilor
Astăzi, 22.01.2024, până la această oră, echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare au gestionat prompt 2 situații de urgență generate de producerea a două incendii în municipiul Satu Mare și Carei.
În jurul orei 8.30, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit la lichidarea unui incendiu produs la un operator economic aflat pe strada Porumbeilor. La fața locului s-au deplasat douăzeci de cadre militare cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă împreună cu un echipaj de prim ajutor. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la nivelul acoperișului clădirii pe o suprafață de aproximativ 60m² cu posibilitatea de propagare la magazin și la atelierul auto, aflat în imediata apropiere.
„Echipajele prezente au acționat cu promptitudine reușind localizarea incendiului într-un timp scurt. Pentru lichidarea acestuia și pentru identificarea posibilelor alte focare de incendiu a fost decopertat acoperișul clădirii afectate pe o suprafață aproximativă de 60m²”, precizează cei de la ISU Satu Mare.
În urma evenimentului, pompierii au reușit limitarea extinderii incendiului, salvând astfel atelierul auto, bunurile și clădirea magazinului precum și o suprafață de aproximativ 90m² din acoperiș.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind efect termic produs de un burlan metalic neprotejat corespunzător.