FOTO. Curse aeriene Satu Mare – Antalya! A decolat primul avion
Compania aeriană HiSky a efectuat duminică primul zbor spre Antalya, de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Avionul a decolat duminică, în jurul orei 17.00 și a fost aproape plin. De altfel, Antalya este o locație foarte căutată de către sătmăreni, iar aceștia preferă să pornească spre Turcia chiar din Satu Mare, evitând astfel deplasări spre Baia Mare, Oradea sau Cluj.
Zborurile se vor efectua în fiecare duminică cu un avion care aparține companiei aeriene Hi Sky, iar pachetele de vacanță pot fi cumpărate de la agenția Paralela 45 Satu Mare sau alte agenții partenere ale companiei aeriene.
Tarifele vor fi dintre cele mai competitive, fiind anul de relansare a acestei curse. Așadar sfătuim toți sătmărenii să rezerve din timp pentru a beneficia de cele mai bune tarife, fiind binecunoscut faptul că perioadele final de iunie, final de august și luna august sunt cele care se rezervă primele.
Considerată perla turismului internațional turcesc, Antalya reprezintă destinația perfectă pentru o vacanță de neuitat. Situată la poalele munților Taurus și scăldată în valurile spumoase ale Mării Mediterane, această zonă deosebită se bucura de 300 de zile însorite pe an.