FOTO. Cum s-a petrecut accidentul din Orașu Nou. O tânără sătmăreancă a ajuns la spital. Ce spun polițiștii
La data de 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Compartimetului rutier Negrești Oaș au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Orașu Nou Vii.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, o tânără, de 26 de ani, din aceeași localitate, deplasându-se pe DJ 109 I din direcția localității Orașu Nou Vii spre Orașu Nou, într-o curbă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul autoturismului, și ar fi intrat în coliziune cu un copac aflat pe partea stângă a sensului de mers.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a tinerei, aceasta fiind transportată la UPU Negrești Oaș pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Tânăra a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.
În cauză verificările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii vătămare corporală din culpă.