FOTO. Cum își încarcă ”boschetarii” telefoanele gratis, pe stradă. Sătmarul minunilor!
Oamenii fără adăpost sunt și ei în rând cu lumea. Au și ei dreptul la un telefon mobil. Dar ce te faci când rămâi fără baterie și tu nu ai o priză proprie la care să îți conectezi telefonul?! Nimic mai simplu, îl alimentezi la un panou public.
Este vorba despre un panou de la care se alimentează tarabele din zona Pasajului Corneliu Coposu, în Centrul Nou. Cineva a improvizat un cablu de alimentare, iar oamenii străzii s-au prins repede de șmecherie. Nici măcar Poliția Locală Satu Mare nu mai reacționează la astfel de situații.
Semn că ele sunt deja arhicunoscute și tolerate. În fapt, mai în glumă mai în serios, cât poate consuma și telefonul mobil. Unde mai pui la socoteală că omul fără adăpost era și ”Badigard”. Dacă este să credem inscripția făcută cu o cariocă pe ecusonul din gât.