FOTO. Cum i s-a golit cardul unei sătmărence. Suspecta, amenințată cu Poliția
Situație mai puțin obișnuită în municipiul Satu Mare. O sătmăreancă și-a pierdut astăzi cardul contactless în municipiul reședință de județ. Potrivit informațiilor PresaSM, acesta ar fi fost găsit astăzi de către o femeie, care în loc să-l returneze, a făcut peste zece plăți la diferite magazine, cu sume mai mici de 100 de lei, fiindcă atunci nu trebuie să se folosească codul PIN.
Suspecta s-a mișcat foarte repede, până când proprietara a blocat cardul fiind făcute cumpărături la mai multe magazine din municipiul Satu Mare.
Individa a fost reperată pe imaginile de pe camerele de supraveghere ale unor magazine și este rugată să contacteze beneficiarul. Și asta pentru a returna sumele pe care le-a sustras fără drept și pentru a ajunge la o înțelegere rezonabilă.
Care să includă, printre altele, și returnarea întregii sume sustrase. Suspecta trebuie să știe că fapta sa este pedepsită de către Codul Penal, iar acum are posibilitatea de a-și îndrepta ”greșeala”. Până nu este prea târziu.