FOTO. Cum arată proiectul pasarelei supraterane de pe Drumul Careiului. Investiție de 5 milioane de euro
Proiectul pasarelei pietonale supraterane din intersecția dintre Drumul Careiului, coborâre Pod Golescu și strada Prahovei se află în fază de obținere al avizului de mediu. Cu o valoare totală a investiției de 25.415.959 lei, proiectul este unul de amploare. Conform proiectului obținut de PresaSM, obținerea autorizațiilor se estimează la 6 luni, iar durata de execuție a lucrărilor se propune a fi de 12 luni.
Potrivit datelor PresaSM, se propune ca viitoarea pasarelă pietonală/velo să aibă o structură metalică. Platforma va fi dotată cu lifturi ce deservesc accesul și tranzitul persoanelor cu dizabilități, din toate punctele orientative ale intersecției.
Se propune insertia spațiilor înverzite într-un procent ridicat de ocupare, cu vegetație adaptată condițiilor climatice specifice zonei în vederea oxigenării mediului înconjurător, ținând cont de parametri ridicați de poluare în zona studiată, cu flux intens de trafic auto. Se va efectua un sistem de iluminat al pasajului cu tehnologii noi, eficiente energetic cu sisteme de iluminat alimentate cu panouri solare și se va asigura scurgerea apelor pluviale.
Se va realiza modernizarea, extinderea și eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public aferent zonei cu sisteme de iluminat cu panouri led. Ca și informații tehnice, pista pentru bicicliști va fi cu dublu sens, având o lățime degajată de 2,5 metri, adiacentă aleii pietonale principale cu lățimea de 3,5 metri.
De-astea scifi am mai vazut si la pasarela de peste Somes in faza initiala, iar pana la urma tot un pod de cale ferata a iesit. Suntem siguri ca pasarela din concept isi are locul in acea intersectie? Ca este totusi un impact pe mai multe fronturi.
View Comment