FOTO. Cu ce se ocupă David, eroul din Satu Mare. Și ce planuri de viitor are
David Erdely, tânărul în vârstă de 25 de ani care a salvat de la moarte o fată, în vârstă de 21 de ani, are planuri mari. Acesta lucrează în acest moment în Austria, fiind angajat ca și bucătar. Dar după mai mult timp petrecut peste hotare, acesta încearcă acum să revină acasă, în municipiul Satu Mare și să își deschidă propriul atelier de mecanic auto. Una dintre pasiunile sale fiind autoturismele, conform informațiilor PresaSM.
Cert este faptul că cu astfel de oameni corecți și empatici nu ar duce lipsă de clientelă. Mai ales în domeniul mecanicii auto, unde piața este inundată de oameni neserioși, puși mai degrabă pe spolierea clienților. O altă pasiune a lui David este culturismul, având un corp perfect. Motiv pentru care a reușit să o și salveze pe tânără, într-un efort dus până la epuizare.
De altfel, prefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil, în calitatea de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență alături de inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare, locotenent colonel Buzduga Sergiu Marius, i-au mulțumit și i-au acordat azi o ”Diplomă de apreciere” tânărului Erdelyi David, care luni după amiază a salvat de la înec o tânără de 20 de ani din apele râului Someș.
Amintim că până la sosirea bărcii de salvare a forțelor profesioniste din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, David Erdelyi a recuperat-o pe tânără din apele râului Someș, păstrându-și calmul și stăpânirea de sine.
În scurt timp, echipajele de pompieri i-au recuperat pe cei doi din apele râului Someș predându-i în siguranţă echipajelor medicale prezente la fața locului.
” Felicitări pentru spiritul civic arătat. Ești un adevărat exemplu pentru tinerii din ziua de azi!”- prefect Ioan Tibil.
”Orașul suntem noi, cetățenii, iar calitatea și vitalitatea lui depind mult de ceea ce face fiecare dintre noi, zi de zi. Împreună mai puternici!”, ISU Someș Satu Mare.