FOTO. Criminalul nemțoaicei, un tip extrem de periculos. A incendiat mașina fratelui său
Zsombor Meszaros, sătmăreanul de 26 de ani care a ucis cu sânge rece o femeie de 45 de ani, nu este un tip prea echilibrat psihic, spun apropiații acestuia.
Individul avea domiciliul în Livada, dar obișnuia să se deplaseze des în Germania. Într-un moment de nebunie, acesta s-a răzbunat chiar pe fratele său, căruia i-a incendiat mașina în luna februarie a acestui an. Din câte se pare, cei doi nu s-ar fi înțeles asupra unei moșteniri comune. Mai exact, tatăl lor a decedat în urmă cu câțiva ani, iar Meszaros Zsombor ar fi făcut o adevărată obsesie pentru o parte din moștenire.
Acesta a terminat Liceul Reformat din Satu Mare. Culmea ironiei, chiar profilul ”Teologie”. Dar se pare că nu avea prea multe în comun cu cele sfinte. Surse judiciare susțin că ar fi cunoscut-o pe victima sa într-una din deplasările sale în Germania.
Apropiații susțin că individul avea o pasiune pentru culturism în ultima perioadă. Îi mai plăceau și caii, fiind văzut des în compania acestor animale. De asemenea, acesta a ales să își facă mai multe tatuaje, pe brațe, spate, abdomen și gât.
Reamintim că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului Meszaros Zsombor, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
În referatul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 13/14.07.2017, inculpatul MESZAROS ZSOMBOR, prin lovituri repetate cu pumnul şi cu un corp dur în zona capului, a omorât-o pe numita L.N.J.- cetăţean german, cu care avea o relaţie apropiată. Infracţiunea de omor a fost săvârşită pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, în maşina aparţinând persoanei decedate.
Ulterior, cadavrul acesteia a fost pus de către inculpatul MESZAROS ZSOMBOR în portbagaj, iar maşina abandonată sub pasarela care face legătura între străzile Fabricii şi Odoreului din municipiul Satu Mare, loc în care a şi fost găsită de organele de anchetă în seara de 17.07.2017, acestea fiind alertate de dispariţia victimei de către aparţinătorii acesteia.
Din probele administrate a rezultat că mobilul omorului a fost generat de starea de gelozie în care se afla inculpatul MESZAROS ZSOMBOR.
Prin ordonanţa din 18.07.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului MESZAROS ZSOMBOR, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.
La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale.
După ce mai puneți poze dacă ii cenzurați fața?…. Asa ceva…
View CommentPentru Bbb: Pentru că vionovăția o stabilește instanța de judecată. Până atunci omul poate fi, culmea, nevinovat.
View CommentDe ce nu descrieti cum a omorat-o,strangulare,injunghiere sau lovie,impuscare.Nu am vazut nimic care sa descrie felul in care a fost omorata.Scrie doar cu sange rece…?
View Comment