O crimă înfiorătoare s-a petrecut în județul Timiș. Un bărbat a intrat peste vărul său cu drujba și l-a decapitat. În casă erau și copiii victimei.
Crimă cumplită în Sânandrei, unde un bărbat de 32 de ani a intrat cu drujba în casa unui consătean şi l-a atacat pe acesta, alergându-l prin curte şi decapitându-l. Victima, de 44 de ani, era rudă cu criminalul. Potrivit presei locale, în casa în care s-a întâmplat tragedia se aflau și copiii victimei.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 4.30, când criminalul a tăiat uşa casei în care locuia victima cu copiii săi de 14 şi 18 ani şi cu prietena unuia dintre băieţi, scriu cei de la PressAlert. Criminalul a părăsit ulterior locul crimei și s-a plimbat, plin de sânge, pe străzile localității, până a fost oprit de polițiști.
Se pare că între victimă și criminal existau neînțelegeri mai vechi.
Tot jurnaliștii din presa locală titrează că cadavrul victimei a fost găsit lângă gardul casei, îmbrăcat sumar, semn că bărbatul era în casă și dormea în momentul în care a avut loc atacul. Criminalul a tăiat cu drujba ușa casei pentru a intra în imobil, mai precizează cei de la Tion.
În atac a fost rănit și adolescentul de 14 ani al victimei. Pentru a scăpa de criminal, acesta a sărit pe geam și și-a rupt piciorul. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Celelalte două persoane din casă, băiatul de 18 ani și prietena acestuia, au scăpat nevătămate.
Potrviti Observator, criminalul se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul în care a avut loc atacul.