Sătmărenii nu au uitat de Crăciun să treacă pe la locurile de veci ale celor trecuți în neființă. Dacă unii au adus flori și coroane, alții și-au adus aminte de sărbătorile petrecute împreună și au decorat mormintele cu brazi împodobiți, ghirlande și globuri.
Cimitirele din municipiului Satu Mare au fost din nou îmbrăcate în lumină. Sătmărenii nu au uitat de cei dragi, trecuți în neființă, și înainte de ziua de Crăciun au împodobit mormintele cu brazi, globuri, lumânări și beteală.
Unii au venit cu flori, coroane tradiționale și candele, în semn de omagiu, în timp ce alții au vrut să aducă puțin din magia Crăciunului și la locurile de veci, așa că pus pe morminte brazi împodobiți, globuri și saloane.
Sătmărenii au căutat brazi artificiali mici, care pot fi cu ușurință folosiți și sezonul următor, alții au vrut brăduleți mici, în ghivece sau crengi de brad croite în forma copacului.
“Sunt care vin cu cei artificiali de acasă, gata împodobiți și după sărbători îi duc înapoi. Dar avem clienți care vin în fiecare an. Cel mai mult am vândut din ăștia mici (n.red. crengi de brad în ghivece),” a spus o florăreasă.
Alții au optat pentru coroane festive de Crăciun, făcute din crengi de brad și decorate cu simboluri de sărbătoare, cu conuri, nuci, steluțe, fundițe roșii, ocazionalele globuri, dar și clopoței, fructe deshidratate și vâsc.
“Cei care au spus că merg la morminte au căutat aranjamente cu lumânări, cei mai mulți cu o singură lumânare, cu brad, conuri și globuri, de sezon. Sunt tot mai căutate și coroanele pentru Crăciun, dar cei mai mulți comandă înainte. Am făcut, pentru morminte, asemănătoare cu cele pe care la punem pe ușă. Dar am avut și clienții care au căutat doar o decorație de atârnat, simbolică”, a spus proprietara unei florării.
Mulți au preferat și să cumpere candele cu motive de Crăciun, iar cele mai populare decorații au fost cele sub formă de îngeri.