FOTO. Copiii, învățați de polițiștii sătmăreni cum să se protejeze și să evite riscurile
Activități ale polițiștilor sătmăreni în cadrul proiectului ,,Copilăria: magie în siguranță”. Luni, 15 aprilie a.c. , polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Secția Poliție Rurală Valea Vinului au fost oaspeții celor mai mici preșcolari ai Grădiniței cu Program Prelungit nr. 33 Satu Mare, coordonați de către educatoarele Chiorean Mariana și Pipaș Karina.
Întâlnirea polițiștilor sătmăreni cu preșcolarii, părinții acestora și cadrele didactice s-a realizat în cadrul proiectul de prevenire a victimizării minorilor ,,Copilăria: magie în siguranță”, inițiat de către Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, scopul fiind educarea copiilor în vederea asumării cu responsabilitate și încredere a regulilor, a normelor morale de conviețuire alături de ceilalți.
Într-o atmosferă nonformală, întâlnirea polițiștilor cu participanții a vizat dezvoltarea unor comportamente și atitudini favorabile față de sine și față de ceilalți, dezvoltarea unor deprinderi axate pe domeniul siguranței pe stradă, acasă, la grădiniță, la locul de joacă, axându-se efectiv pe activități practice și jocuri de rol. Adaptat particularităților de vârstă, au fost reactualizate informații din domeniul educației rutiere legate de semnificația semnelor de circulație, regulile de traversare corectă a străzii, precum și măsurile care trebuie luate pentru ca micul pieton să fie în siguranță. Că trecerea de pietoni se traversează cu ,,pași mici, repezi și vioi”, fără a alerga , după ce în prealabil ne-am asigurat de două ori, conform pactului făcut de micii pietoni cu polițiștii, că traversăm doar pe culoarea verde a semaforului, iar când nu avem zebră căutăm colțul străzii pentru a traversa au fost doar câteva aspecte abordate de polițiștii participanți, prin exemple concrete și jocuri de rol.
Totodată, polițiștii participanți la întâlnirile cu cei mici au prezentat și aspectele definitorii ale muncii pe care o desfășoară în fiecare domeniu și au răspuns întrebărilor adresate, satisfăcând curiozitatea participanților, clarificând anumite informații insuficient însușite. Mașina din dotarea polițiștilor a stârnit interesul, a captat atenția, participanții având ocazia să se familiarizeze cu echipamentul și dotările autoutilitarei speciale, cu semnalele sonore și luminoase.
Activități similare vor continua în perioada următoare, pentru că SIGURANȚA PREȘCOLARILOR reprezintă un deziderat comun, atât al FAMILIEI, CADRELOR DIDACTICE, cât și al POLIȚIEI.