Zeci de voluntari au ieșit astăzi să planteze copaci în municipiul Satu Mare. Chiar dacă a fost duminică, sătmăreni de toate vârstele, inclusiv copii și vârstnici, au pus mâna pe hârleț și au plantat zeci de puieți în zona Bulevardului Lucian Blaga și a străzii Alecu Russo.
”37 de puieți de tei am plantat azi pe străzile L. Blaga și Alecu Russo. Vă mulțumim, dragi voluntari!”, spun activiștii de la Sătmarul Verde.
Cu apeluri lansate pe Facebook, voluntarii Zöld Szatmár – Sătmarul Verde au început campania de plantare și înlocuire a puieților din zonele verzi ale municipiului Satu Mare. Conduși de Krisztina Babos, voluntarii au acționat în mai multe zone din municipiul Satu Mare.
Anul trecut au fost plantați de către asociație peste 160 de arbuști, dar nu toți au supraviețuit. Voluntarii totuși speră că sătmărenii vor avea și ei grijă să nu distrugă micii copăcei.
Evenimentele inițiate de ONG sunt anunțate pe pagina de socializare, astfel toți cei interesați să le dea o mână de ajutor sunt așteptați, cu lopți, să participe și ei la acțiunile de înfumusețare.