Un conducător auto, de 35 de ani, a suferit răni ușoare în urma unui accident rutier produs la data de 2 septembrie a.c., pe DN 19. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au dat publicității primele informații oficiale din anchetă.
Redăm mai jos comunicatul remis de Poliția Satu Mare:
Concret, luni, 2 septembrie a.c., în jurul orei 12.50, polițiștii Biroului Rutier Satu mare au fost sesizați despre faptul că pe DN 19, între localitățile Satu Mare și Botiz, a avut loc un accident rutier.
În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un sătmărean, de 35 de ani, conducând un autoturism dinspre localitatea Botiz spre municipiul Satu Mare, pe fondul altor preocupări în timpul mersului, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care era staționat în afara părții carosabile.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a persoanei de la volan.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru a se stabili toate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.