Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, Paula Gabor, a declarat pentru PresaSM că bărbatul care a spart magazinul chinezesc de pe Drumului Careiului a fost prins în flagrant de către polițiști.
Este vorba despre un individ, în vârstă de 33 de ani, care a intrat în magazin prin spargerea geamului de la ușă. Se pare că reprezentantul magazinului a văzut totul pe camerele de supraveghere și a solicitat sprijinul Poliției.
De altfel, zona este una intens circulată, în special la ora spargerii, respectiv aproximativ 19.30. La fața locului s-au deplasat nu mai puțin de trei echipaje de Ordine Publică a Poliției Municipiului Satu Mare, respectiv echipe de Criminaliști și Investigații Criminale.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate care au fost circumstanțele și scopul acestei infracțiuni. Se pare că individul a acționat singur.