FOTO. Clipe de groază în județul vecin. Și-a agresat iubita, a fugit de polițiști, a lovit patru mașini și a sărit în râu
Clipe de groază în municipiul Oradea, după ce un tânăr în vârstă de 27 de ani și-a agresat iubita, s-a urcat la volanul mașinii și a fugit de polițiști, a lovit patru autoturisme și s-a aruncat în Crișul Repede.
„Vineri, 23 decembrie, la ora 13.11. IPJ Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112, de un trecător, că pe strada Iza din municipiul Oradea, un bărbat tocmai a agresat o femeie. Polițiștii bihoreni s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au identificat-o pe femeia care fusese agresată. La vederea echipajelor de poliție, bărbatul bănuit de agresiunea concubinei sale a părăsit locul faptei la volanul unui autoturism, refuzând să oprească la semnalele regulamentare ale polițiștilor” a declaat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.Acesta și-a continuat deplasarea până pe podul Constantin Prezan, unde a pătruns și a circulat pe contrasens, intrând în coliziune cu patru autoturisme.În urma accidentului, o persoană a fost transportată la spital pentru investigații medicale. După producerea evenimentului rutier, bărbatul a ieșit din mașină, a urcat pe pod și a intrat în apele râului Crișul Repede”, precizează jurnaliștii de la eBihoreanul.
La fața locului au fost chemați și pompierii, care acționează cu barca pe râu pentru a încerca să dea de urma tânărului. Potrivit jurnaliștilor, bărbatul nu mai este vizibil la suprafața apei.