FOTO. Cine este vinovat pentru accidentul cu 6 victime de pe DN19, în Ciuperceni. Cum s-a produs totul
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare oferă primele informații oficiale în cazul accidentului rutier, soldat cu șase victime, produs pe Drumul Național 19, între Botiz și Ciuperceni. Conform sursei citate, la solicitarea PresaSM, astăzi, 29 august a.c., în jurul orei 13.50, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui accident, pe Drumul Național 19, în localitatea Ciuperceni.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 48 de ani, din localitatea Moftin, ar fi condus o autoutilitară și ar fi intrat în coliziune cu un alt autovehicul aflat înaintea sa, fiind apoi proiectat într-un al treilea autoturism, care ar fi circulat pe sensul opus de mers.
Din producerea evenimentului rutier a rezultat rănirea a doi conducători auto, de 45 și 48 de ani, precum și a altor 4 pasageri, cu vârste cuprinse între 9 și 55 de ani.
Toate cele 6 persoane rănite au fost transportate la Spitalul Județean Satu Mare, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs evenimentul.