FOTO. Cinci sportivi s-au ales cu dosare penale în Carei! Cu taxiurile în zona de frontieră cu Ungaria
Poliţiştii de frontieră careieni au depistat, în zona localității Urziceni, cinci cetățeni din Uganda, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în final în Germania.
Joi, 03 iulie a.c., în jurul orei 21.15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, pe timpul desfășurării unei acțiuni pe linia combaterii migrației ilegale, au oprit pentru control pe comunicația Urziceni – Urziceni Pădure, două autoturisme care circulau în regim de taxi și cu care călătoreau cinci persoane.
Deoarece nu își justificau prezența în zona de frontieră, cele cinci persoane au fost conduse la sediul SPF Carei pentru identificare și verificări. Din primele cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre trei bărbați și două femei din Uganda, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Aceștia au intrat legal pe teritoriul țării noastre, în baza vizelor solicitate pentru a participa la o competiție sportivă și care le dădeau dreptul de ședere pe teritoriul României timp de șase zile, până pe data de 02 iulie.
Pe timpul cercetărilor, persoanele au declarat că doreau să ajungă în Germania, dar pentru că nu dețineau documente legale pentru a ieși din România și a-și continua călătoria, intenționau să treacă ilegal, pe jos, frontiera din țara noastră în Ungaria, însă fără a le comunica șoferilor de taxi intenția lor.
Pentru depășirea termenului legal de ședere pe teritoriul țării noastre, persoanele au fost sancționate contravențional, iar în continuare sunt cercetate pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Cetățenii străini au solicitat azil în țara noastră, motiv pentru care, la finalizarea cercetărilor, vor fi conduși la autoritatea competentă pentru primirea și procesarea cererilor de azil.