Cei de la Ceetrus se grăbesc să aibă toată documentația pregătită pentru a demara lucrările la viitoarele blocuri de locuințe de pe Drumul Careiului. Planul urbanistic zonal se află în dezbatere publică, iar investitorii își doresc imobile cu patru etaje în zona adiacentă centrului comercial deja inaugurat parțial.
Ceetrus, fostul Immochan, filiala imobiliară a grupului Auchan, a depus toate actele necesare, iar Primăria municipiului Satu Mare a anunțat deschiderea dezbaterilor pentru planul urbanistic zonal aferent investiției imobiliare care urmează să fie realizată pe Drumul Careiului.
Când și-au prezentat investiția, cei de la Ceetrus au precizat că pe lângă centrul comercial, parțial inaugurat, doresc să construiască pe terenul de lângă supermarket-ul Auchan un adevărat mini-oraș, complet cu unității de servicii, dar și spații locative.
În acest sens, memoriul tehnic arată dorința investitorilor de a realiza imobile de locuințe cu regim de înălțime P+4 și zone mixte pentru servicii medicale, culturale și de învățământ.
Este vorba despre terenul care măsoară 68.500 mp, și unde au fost deja deschise magazinele Decathlon și Casa Rusu, și unde urmează să se deschidă și viitorul cinematograf.
La finalul anului trecut, Ceetrus anunța intenția de a construi la Satu Mare un număr de 300 de apartamente. Finalizarea întregului proiect, spuneau investitorii, era atunci prevăzută pentru 2021-2022.
În noiembrie 2017, cei de la Ceetrus, pe atunci Immochan, au cumpărat cu 1,5 milioane de euro terenul de șapte hectare adiacent centrului comercial. Planurile erau pentru o extensie a centrului comercial, care ocupă o suprafață aproximativă de 2 hectare, iar pe restul terenului urmează să fie realizat cartierul rezidențial.
Investiția pe care doresc să o facă cei de la Ceetrus a fost lăudată inclusiv de autoritățile locale, care au precizat că se bucură că nu este vorba doar despre un nou centru comercial.
“Mă bucur că nu este vorba doar de un compelx comercial, ci un proiect foarte importantpentru întreaga comunitate, un proiect în jurul căruia se va dezvolta o nouă zonă, un nou cartier,” a spus primarul municipiului Satu Mare la deschiderea noului magazin Decathlon, găzduit de cei de la Ceetrus.
Ceetrus a dezvoltat un proiect similar la Brașov. Dezvoltatorul imobiliar a precizat că va preda până la sfârşitul anului un total de 1.800 de apartamente în cartierul Coresi Avantarden din Braşov
Cu aproape 400 de centre comerciale administrate în 12 țări din Europa și Asia, Ceetrus este astăzi una dintre cele mai importante companii comerciale imobiliare din Europa pentru centre comerciale.
Ceetrus administrează o rețea de 23 de centre comerciale la nivel național : Drumul Taberei, Crângaşi, Vitan, Titan, Berceni și Pallady din Bucureşti, Coresi Shopping Resort din Brașov și Centrul comercial Auchan Bradu din Piteşti, dar şi fostele galerii Real din: Bacău, Baia Mare, Braşov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Sibiu, Timișoara şi Târgu Mureş.
Din dorinţa de a dezvolta proiecte sustenabile, Ceetrus România a construit cel mai mare proiect de regenerare urbană – Coresi Shopping Resort, fiind primul centru comercial care a obținut certificarea BREEAM, nivel Excellent.