FOTO. Cea mai puternică competiție. Cei mai buni pompieri se întrec pe scările Palatului Administrativ
Un număr de 17 echipe, pompieri din mai multe județe ale țării, dar și din Austria, s-au întrecut în această dimineață la „urcatul pe scări”. Echipați, salvatorii au trebuit să dovedească care sunt cei mai buni în cadrul Concursului Internațional „Scări”.
Echipaje din 16 județe ale țării, inclusiv Satu Mare, s-au întrecut astăzi în cadrul competiției internaționale „Scări”. Cu echipament, pompierii au trebuit să urce scările interioare aferente a zece etaje, în Palatul Administrativ, în echipament complet de protecție (aparat de respirat, costum nomex, bocanci, brâu, etc.) și având de transportat accesori nelipsite din misiunile de salvare (role de furtun, distribuitor, topor psi, țeavă de refulare).
Iar în timp ce echipajele își disputau cele mai râvnite premii, pe platoul din Piața 25 Octombrie au avut loc lecții de prim-ajutor, activități de informare preventivă, activități interactive pentru copii, iar pompierii sătmăreni și-au prezentat tehnica de intervenție.