FOTO. Ce ”bunuri” mai aduc sătmărenii în țară de pe la ”pubelele” din Occident
Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu 5 tone de articole second-hand. Concret, vineri, 20 octombrie a.c., în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, conducând un ansamblu rutier, înmatriculat în România, un cetățean român în vârstă de 33 de ani, domiciliat în județul Satu Mare.
Acesta transporta articole second-hand (haine, saltele și mobilier) de la o societate comercială din Finlanda pentru o firmă din judeţul Bihor. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (nu a putut prezenta autorităţilor certificate de curățare).
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.