FOTO. Cazul fetiței de doi ani, decedate în curtea casei, a șocat o întreagă localitate
O întreagă comunitate se află încă în șoc după tragedia care a cutremurat localitatea Medieșu Aurit în această dimineață. O fetiţă de doi ani şi cinci luni a murit în curtea casei după ce unchiul ei, întors de la muncile câmpului, nu a observat-o şi a lovit-o mortal cu tractorul. Oamenilor din comună nu le vine încă să creadă ce s-a întâmplat și cum într-o fracțiune de secundă, o familie a fost distrusă.
Fetiţa, de doi ani și cinci luni, se juca la subsolul casei iar mama ei a scăpat-o din ochi pe copilă preț de câteva secunde, cât a intrat într-o magazie ca să aducă o roabă. Unchiul ei nu a văzut-o şi când a făcut o manevră în curte, cu spatele, a lovit-o mortal.
Îngroziţi, oamenii au sunat la 112 însă au decis să o ducă repede cu maşina la spital. Pe drum o ambulanţă i-a întâmpinat iar medicii au început imediat manevrele de resurscitate. Din păcate însă, fetiţa s-a stins în brațele medicilor.
Vecinilor încă nu le vine să creadă ce s-a întâmplat:
“Mă cutremur. Ce jale mare pentru toţi, asta nu se poate şterge. Fetiţa se juca afară, a ieşit de la subsol şi fugea când tractorul a prins-o.”
“Ferescă Dumnezeu! Să nu se întâmple la nimeni, e dureros. Acum e un îngeraş. Poate omul şi-ar da toată averea sa o vadă înapoi.”
Tragedia a cutremurat întrega localitate iar oamenii se pregătesc acum de înmormântare. Unchiul fetiţei, un bărbat de 41 de ani, este cercetat acum pentru ucidere din culpă.
SURSA: stirileprotv.ro