FOTO. Caz halucinant în Capitală. Un bărbat le-a dat foc iubitei și soacrei, apoi s-a autoincendiat
Caz şocant petrecut în sectorul 5 al Capitalei. Un bărbat în vârstă de 64 de ani le-a dat foc partenerei de viaţă şi soacrei lui, apoi s-a autoincendiat. Înainte de gestul extrem, cei doi parteneri ar fi avut o dispută la care a intervenit şi mama femeii. Toţi trei au ajuns cu răni la spital, însă doar atacatorul se află în acest moment în stare critică, titrează jurnaliștii de la Observator.
Scenele halucinante s-au petrecut într-o locuinţă din cartierul Ferentari, în sectorul 5 al Capitalei, acolo unde bărbatul locuia alături de concubină şi mama acesteia. Scandalul a încept după ce femeia ar fi hotărât să se despartă de partener. Bărbatul şi-a ieşit din minţi şi s-a năpustit asupra femeii, dar şi a soacrei, care a încercat să-i despartă. Orbit de furie, agresorul le-a pus la pământ pe cele două femei şi le-a dat foc, apoi s-a autoincendiat.
Vecinii au fost primii care au intervenit după ce au sesizat cu groază cele întâmplate. Unii dintre ei au alergat rapid spre locul incidentului, cu găleți de apă în mână, în timp ce victimele, dar și agresorul, erau la pământ, titrează sursa citată. Cele două femei au fost găsite de către medici conştiente, însă cu mai multe arsuri şi au fost transferate la spital. Starea bărbatului în schimb este una destul de gravă, având arsuri pe mai bine de 80% din suprafaţa corpului.
„La data de 14 februarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 24 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 16.45, prin sistem 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 5, trei persoane ar fi fost incendiate. Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la adresă au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificate două femei și un bărbat, cărora echipaje ale ambulanței le acordau îngrijiri medicale. Din primele cercetări, s-a stabilit că, în urma unor divergențe verbale, bărbatul în vărstă de 64 de ani ar fi aruncat atât asupra sa, cât și asupra fostei concubine o substanță inflamabilă, după care ar fi aprins o sursă de foc. Ulterior, mama femeii a suferit, de asemenea, arsuri la nivelul corpului, în timp ce a intervenit pentru a stinge incendiul. Focul a fost stins și cu sprijinul unui vecin din zonă. Toate cele trei persoane au fost evaluate medical de către echipajele de prim-ajutor, ulterior fiind transportate la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare. Cercetările vor fi preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis DGPMB.
Cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei, iar anchetatorii încearcă să stabilească exact împrejurările evenimentului, mai ales că oamenii din zonă susţin că bărbatul ameninţa de mult că va da foc locuinţei.