FOTO. Câte mașini se ridică zilnic în municipiul Satu Mare. Echipa se mișcă încă încet
Administrația Domeniului Public Satu Mare a prezentat – la solicitarea PresaSM – numărul total de mașini care au fost ridicate până în prezent în municipiul Satu Mare. Astfel, din data de 6 mai și până în prezent au fost ridicate un număr de 25 de autoturisme. Dacă excludem zilele de weekend, rezultă un număr de aproximativ patru mașini pe zi.
De asemenea, reamintim faptul că doi sătmăreni din trei sunt de acord cu ridicarea mașinilor parcate ilegal în municipiul Satu Mare. Acesta este rezultatul unui sondaj inițiat de PresaSM pe Facebook. la care au participat peste 3.400 de persoane.
Pentru o bună informare precizăm că în cazul depistării unui autovehicul parcat neregulamentar se parcurg următorii pași:
– un polițist local pune pe autoturism o înștiințare prin care i se aduce la cunoștință conducătorului auto că a oprit neregulamentar
– dacă după 5 minute autovehiculul rămâne în același loc, atunci se trece la ridicarea propriu-zisă
– dacă conducătorul auto se prezintă la mașină până în momentul în care autovehiculul se așează pe platformă, atunci sancțiunea este de 300 de lei.
– în caz contrar, pe lângă sancțiunea de 300 de lei, se va plăti și un tarif de transport în valoare de 200 lei
– pentru fiecare zi de depozitare, se aplică un tarif de 50 lei, calculat după 24 de ore de la ridicare
– conducătorul auto este sancționat cu 3 puncte de penalizare
Vechiculul ridicat se restituie de la sediul Transurban Satu Mare, str. Strada Gara Ferăstrău 9 după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii (ridicare/transport și depozitare) către ADP Satu Mare (telefon 0261/706802 sau 0733046635).
Primul autoturism a fost ridicat în zona Pieței Mari. Este vorba despre un autoturism marca Renault. Mașina aparține unei femeie, care lucrează la o farmacie din zona Pieței Mari. Aceasta a fost de acord să plătească pe loc amenda de 300 de lei, astfel încât mașina i-a fost pusă la loc pe asfalt. Iar șoferița a parcat ulterior regulamentar
Cei care au chemat Serviciul de ridicare a mașinilor din cadrul Administrației Domeniului Public au fost polițiștii locali. De la apel au trecut doar zece minute până când echipajul de ridica a ajuns în zonă și s-a pus pe treabă.
Iată că serviciul de ridicare a mașinilor este operativ și acționează, mai ales, în zona centrală.
Administrația Domeniului Public Satu Mare a început de luni, 6 mai, ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Cuantumul sanctiunii pentru ridicare-transport-depozitare este de 550 de lei. În cazul în care utilizatorul sau proprietarul se prezintă la autovehicul și nu se mai efectuează transportul și depozitarea, sancțiunea e de 300 de lei. Menționăm că după ce trec 24 de ore de ridicare se adaugă o taxă de 50 de lei pe zi.
la 4 mașini pe zi nu l-e iese nici salariul. Plus amortizare autoutilitară, motorină, întreținere autoutilitară. cel puțin 10 mașini/zi ar trebui să ridice.
View Comment