În zona străzii Tireamului din municipiul Carei riscă să apară revolte. Și asta după ce Primăria Carei intenționează să construiască în zonă mai multe locuințe sociale, în care vrea să mute romii din centrul municipiului. Proiectul se lovește de opoziția puternică a locuitorilor din zonă. În special cei de la strada Dr. Marinescu și Zaharia Bârsan.
Atât cu ocazia dezbaterii publice de la Primăria Carei pe tema construirii blocului social cu 56 de apartamente, cât și cu ocazia vizitei în teren de astăzi, efectuate de viceprimarul municipiului Carei, Ludovic Kaizer, zeci de persoane s-au declarat revoltate de intenția Primăriei Carei. Culmea ironiei, nici măcar romii care sunt în zonă nu vor să fie mutați ceilalți asistați social.
Cert este faptul că nici în actuala locație (între două biserici și un liceu) nu pot rămâne, mulți ”locatari” ai fostului Cămin de Bătrâni comițând infracțiuni pe bandă rulantă în zonă.
Afirmaţiile opozanților acestui proiect par mai mult decât sugestive:
”Eu am lucrat la spital 35 de ani şi am văzut ce le-au făcut, le-au construit asistaţilor sociali şi în acea zonă…au făcut şcoală pentru ei, case dar ei au desfăcut apoi şi au vândut materialele de construcţie…”
”Ce ne puteţi asigura după ce construiţi? Acum nu intră nici poliţia iar dacă mai aduceţi 56 de familii ce va fi?”
”Faceţi pe centru construcţii din astea…nu faceţi discriminare””
”Eu nu cred că fonduri nu se primesc pentru tineri ci numai pentru rromi”
”Mai demult, erau în zona noastră doar 10 familii de rromi…în anii 60 s-au înmulţit ca număr, s-au făcut case pentru ei dar ei au desfăcut casele şi au vândut materialele de construcţii, acum sunt foartemulţi şi mai vreţi să aduceţi 56 de familii? De ce nu faceţi aceste locuinţe lângă ştrand acolo unde sunt celelalte locuinţe sociale…ei nu se vor integra niciodată”
”Am 90 de ani şi soţia are 86…am lucrat la primărie, la drumuri, în anii 60 cu ce primeam salar puteam să iau mâncare, haine şi am luat şi teren pentru casă. Statul nu m-a ajutat deloc dar acum plătesc impozite mari …îmi seamăn în grădină ce am nevoie pentru noi şi ei vin şi fură de la noi”
Şeful Biroului Urbanism din cadrul Primăriei Carei, Egli Sebastian, a precizat că: ”acolo putem construi unde avem teren disponibil, care este al nostru. Am încercat să cumpărăm în altă parte, de la cei care au teren disponibil în alte zone dar când au aflat că e vorba de bani europeni au venit cu nişte pretenţii…exagerate…au văzut o posibilitate de a beneficia de banii europeni”.
SURSA: buletindecarei.ro
De ce tot sa construitii pentru romii astia pe bune puneiti la munca gata cu ajutorul social ca asa pot face si eu imi dau demisia si ma bag la ajutor social daca ar face tot Careiul asa sa isi deie fiecare demisia si ar intra in ajutorul social cum ar vi teroare deci bagativa mintile in cap si nu mai faceti prostii
View Comment