A debutat cea de-a doua ediție a acțiunii Clubului Rotary Satu Mare „Caravana Medicala”. Persoanele vârstnice sau cele cu dificultăți de mobilitate vor primi consultații de specialitate.
În data de 3 aprilie 2019 a debutat cea de-a doua ediție a acțiunii Clubului Rotary Satu Mare „Caravana Medicala”.
În cadrul acestei acțiuni, o unitate medicală mobila se va deplasa în mai multe localități ale județului Satu Mare (Valea Vinului, Homorodul de Jos, Crucisori – Poiana Codrului, Andrid) pentru investigații si determinări medicale la nivelul populației din aceste localități.
Cei consultați sunt persoane în vârstă sau cu dificultăți de deplasare(mobilitate sau financiara) la cabinete medicale de specialitate. Medicii care asigură asistenta medicală sunt medici voluntari, specialiști în diverse ramuri medicale.
„Aceștia vor fi însoțiți de membrii clubului Rotary Satu Mare care vor asigura partea organizatorică și logistica necesară sub coordonarea dnei Alina Ionescu. Dintre analizele efectuate menționăm măsurarea tensiunii, glicemiei, ecografii, investigatii ginecologice, gastroenterologice, cardiace,” spun organizatorii.
Acțiunea se va desfășura în perioada 3-18 aprilie iar numărul estimat de consultații va depăși 200.
Acest proiect este posibil datorită Fundației Sensiblu și a prietenilor de la Rotary Club “Floare de Colț” Abrud – Câmpeni prin împrumutarea cabinetului mobil.