O familie de sătmăreni revenită din Franța prin Vama Nădlac2 a fost dusă în carantină într-un hotel din municipiul Satu Mare. Când au intrat pe ușă, familia a făcut câteva poze, după care au refuzat condițiile, apelând la un alt punct de carantinare.
Redăm mai jos mărturia uneia dintre persoanele în cauză:
”Marți, 31 martie, în jurul orei 18.00, am ajuns din Paris pe la Vama Nădlac 2. Având în vedere că am ajuns dintr-o zonă roșie, bineînțeles că trebuie să facem carantină instițională obligatorie. Deci, Jandarmeria a sunat la Direcția de Sănătate Publică și au decis să ne bage într-un hotel în Satu Mare. Am refuzat clar locația, având în vedere că avem și 2 copii mici, deoarece acest hotel a fost îngozitor de murdar. Pereții erau mucegăiți peste tot, pânzele de paianjeni atârnau până pe cap. Clanțele de la ușă erau lipicioase. Baia era îngrozitor de murdară și în tot studioul mirosea urât de tot.
Pe jos erau fărămituri, s-a văzut clar că acea cameră nu a fost aspirată de ceva vreme. Am vorbit cu câțiva oameni care deja erau cazați acolo și au spus că în 3 seri nu au avut nici apă nici curent deloc. După ce patroana și înca un personal a hotelului a venit să mă întrebe dacă o să rămânem la ei, eu am răspuns: ‘’NU CLAR!! AR FI BINE SA ÎNCHIDEȚI DE TOT HOTELUL SAU MĂCAR SĂ INVESTIȚI UN PIC ÎN EL. CEEA CE EU AM VAZUT E CLAR BĂTAIE DE JOC”.
După care patroana mi-a răspuns: ‘’AUZI, DOAMNĂ, DACĂ NU ÎȚI CONVINE IEȘI AFARĂ ȘI CAUTĂȚI ÎN ALTĂ PARTE”. Deci eu una am rămas șocată de acel hotel. Deci, motivul pentru care am refuzat să petrec carantina acolo e clar. Le-am spus jandarmilor că eu, împreună cu familia mea, am făcut trei săptămâni de izolare în Franta înainte să vin, după care pe drum am mers doar în parcarea care am văzut-o că sigur e goala. Am mers la toaletă cum am putut să nu atingem nimic absolut. Și noi nu am făcut atâta atenție ca să venim aici, să intram într-o asemenea carantină de unde cu siguranță ne puteam îmbolnăvi. Deci acest hotel este cu siguranta oribil si recomand autorităților să facă o vizită și cel mai sigur să fie închis sau renovat.”
Dar a-ți putut sta și în Paris. La ce ați venit acasă?
Vi s-a zis să rămâneți unde sunteți, că bine stați acolo.
Sau muriți de foame în Diaspora?
Acuma e bună Românica?
Până nu demult a-ți făcut tam tam că Românica nu e bună, că suntem cum suntem. Acuma e bună?
Vi s-a zis că dacă veniți acasă, primiți gratuit Carantină?
Ce așteptați, 5 STELE?
A-ți așteptat ca pe cheltuiala omului care muncește legal în România și contribuie la stat cu salariul său, majoritatea minim pe economie, să vă plătească vouă, DIASPORA, notele de 5 stele?
Voi nu știți să faceți puțin curat înainte de voi, și după voi?
Nu aveți la voi în bagaje puțin detergent pentru curățenie?
Voi credeți că românii din România au 5 stele acasă TOȚI?
Sunt oameni care mor de foame și nu au bani pentru medicamente, iar voi vreți condiții? (…)
Pentru cei din România, Vă doresc să FIȚI SĂNĂTOȘI
Oare cine autorizează funcționarea acestor hoteluri? Nu cumva DSP-ul a dat autorizație de funcționare, pentru bani sau relații nicidecum pentru acele condiții.
Nu inteleg daca in strainatate aveti condiții de 5 stele de ce nu rămâneți acolo totusi e paris si foarte probabil după ce se termină aceasta istorie cu corona veti fugi iute inapoi cacdoarce mai bine acolo ar trebui sa puneti mana sa va faceti curățenie nu sa comentati
Foarte bine!! Daca au fost in franta sau oriunde puteau fi pecati si nu au sriut sa stea pe (…) lor acolo pana se termina cu nebunia asta atunci merita sa stea acolo!!! De ce aia care vin in tara nu isi platesc singur cheltuielile?? Noi care platim impozire si taxe si tot noi le platim la aia care vin cu euro asai?? Si mai au si pretentii sa stea acolo unde is fiecare pana se termina nebuniile astea
Bine ca s-a trezit desteapta sa comenteze,cadrele medicale care le ingrijesc cu… diasporezilor nici macar in conditii de astea nu sunt cazati ci in internate infecte!Mana pe matura doamna si fa curat ca doar nu ai avut femeie de servici in casa,ai sters cu… francezilor si acuma vi cu aere, (…)
Dar a-ți putut sta și în Paris. La ce ați venit acasă?
View CommentVi s-a zis să rămâneți unde sunteți, că bine stați acolo.
Sau muriți de foame în Diaspora?
Acuma e bună Românica?
Până nu demult a-ți făcut tam tam că Românica nu e bună, că suntem cum suntem. Acuma e bună?
Vi s-a zis că dacă veniți acasă, primiți gratuit Carantină?
Ce așteptați, 5 STELE?
A-ți așteptat ca pe cheltuiala omului care muncește legal în România și contribuie la stat cu salariul său, majoritatea minim pe economie, să vă plătească vouă, DIASPORA, notele de 5 stele?
Voi nu știți să faceți puțin curat înainte de voi, și după voi?
Nu aveți la voi în bagaje puțin detergent pentru curățenie?
Voi credeți că românii din România au 5 stele acasă TOȚI?
Sunt oameni care mor de foame și nu au bani pentru medicamente, iar voi vreți condiții? (…)
Pentru cei din România, Vă doresc să FIȚI SĂNĂTOȘI
Oare cine autorizează funcționarea acestor hoteluri? Nu cumva DSP-ul a dat autorizație de funcționare, pentru bani sau relații nicidecum pentru acele condiții.
View CommentNu inteleg daca in strainatate aveti condiții de 5 stele de ce nu rămâneți acolo totusi e paris si foarte probabil după ce se termină aceasta istorie cu corona veti fugi iute inapoi cacdoarce mai bine acolo ar trebui sa puneti mana sa va faceti curățenie nu sa comentati
View CommentMe cristurule acume la conducere estem peneleule, tu este ,….?
View CommentFoarte bine!! Daca au fost in franta sau oriunde puteau fi pecati si nu au sriut sa stea pe (…) lor acolo pana se termina cu nebunia asta atunci merita sa stea acolo!!! De ce aia care vin in tara nu isi platesc singur cheltuielile?? Noi care platim impozire si taxe si tot noi le platim la aia care vin cu euro asai?? Si mai au si pretentii sa stea acolo unde is fiecare pana se termina nebuniile astea
View CommentDe ce sintem atit de rai,doamne,doamne,
View Commentdoar boetii oeni stiu de ce s-au intors !
Pună mâna și facă curat !!!. Ni la ei !. Numai figuri și șmecherii!!!. Nu li rușine???. Pe lângă faptul că statul cheltuie cu ei atât de mult !!!
View CommentPentru că acasă nu am condiții, cer să fiu dus în carantină, să primesc mâncare și și de toate….Ce, numai diaspora merită asta?
View CommentBine ca s-a trezit desteapta sa comenteze,cadrele medicale care le ingrijesc cu… diasporezilor nici macar in conditii de astea nu sunt cazati ci in internate infecte!Mana pe matura doamna si fa curat ca doar nu ai avut femeie de servici in casa,ai sters cu… francezilor si acuma vi cu aere, (…)
View Comment