Carantină în municipiul Satu Mare?! Dar, dar numai pentru naivii care respectă legea și sunt conștienți de pericolul COVID19. Așa se face că mai mulți indivizi au ieșit din case și s-au dus cu mașinile la spălătoriile auto.
De exemplu, la spălătoria din Micro 17 mai mulți tineri își curățau mașina. Nu de alta, dar nu se poate sta cu autoturismul murdar în carantină, nu?!
Pe Drumul Careiului, mai mulți tineri stăteau la taclale în plină stradă, fără măști de protecție, fără mănuși.
Suntem convinși că în declarația pe propria răspundere ”există” și rubrici de genul: ”Deplasare cu mașina la spălat”, ”De vorbă pe stradă” sau ”Numai proștii stau în casă”.
De asemenea, un șofer a precizat pentru PresaSM că din Păulești și până pe Drumul Careiului nu a fost oprit de niciun echipaj de Poliție, Jandarmerie sau Poliție Locală. Nu de alta, dar e vreme bună și toți inconștienții forțează legea.
”În acest ritm o să stăm în casă zece luni din cauza unor astfel de incontienți. Degeaba majoritatea respectă legea, dacă sunt incontienți care ies din case la plimbare”, a declarat un sătmărean.
Cupeți cu mașinile la vânzare. Samsari !
View Comment