FOTO. Captură la Petea! 300.000 măști urmau să fie scoase din România
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au indisponibilizat 300.000 măști chirurgicale ce urmau să ajungă în Germania.
Joi, 23 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat la controlul de frontieră pentru a ieși din România, două autoutilitare înmatriculate în România, una marca Citroen Jumper condusă de către un cetățean român, în vârstă de 25 de ani, din județul Maramureș, iar cealaltă marca Renault Mastre condusă tot de către un cetățean român de 43 de ani din județul Bihor.
Cele două mijloace de transport erau încărcate cu 150 de colete ce conțineau 300.000 măști chirurgicale faciale, în trei straturi și urmau să ajungă în Germania. Însă, conform legislației în vigoare (Anexa 1 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 428 din 12.03.2020), exportul acestor produse este interzis.
Reprezentanții Direcției Regionale Vamale Cluj au aplicat firmei expeditoare o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 lei, iar marfa a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.
Prefectul Radu Bud a luat legătura, în această după-amiază, cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, și a solicitat acestuia ca aceste măști să fie distribuite gratuit, prin intermediul primăriilor, sătmărenilor, ceea ce s-a și aprobat.