FOTO. Candidații Pro România se bucură de simpatia oșenilor. Întâlnire în târgul din Călinești-Oaș
Președintele Organizației Județene Satu Mare a Pro România și candidat pentru funcția de consilier județean, fostul deputat Octavian Petric, a fost astăzi prezent în târgul din Călinești-Oaș. De altfel, Țara Oașului s-a ridicat în toți acești ani pe munca oșenilor, pe munca acestor oameni harnici, gospodari și ambițioși, spune deputatul Octavian Petric, care a fost primit cu multă căldură de oșeni. Cărora le-a prezentat echipa de consilieri județeni propusă de Pro România.
”Cei care sunt pe listele noastre sunt oameni cu mare experiență, în domeniul privat, care au realizări în mediul privat și pot să aducă un mare aport și în mediul public. Eu, spre exemplu, după patru mandate de consilier județean și două mandate de deputat, sătmărenii știu care sunt proiectele pe care le-am promovat pentru municipiul și județul Satu Mare. Nu doar din calitatea de deputat, ci și din calitatea de consilier județean. Mă recomandă și o experiență solidă de 35 de ani în mediul privat, unde am demonstrat că sunt capabil să conduc echipe către succes și performanță. În toate funcțiile pe care le-am deținut, am militat întotdeauna pentru interesele județului Satu Mare și ale sătmărenilor. Am promovat proiecte de anvergură care azi își arată rezultatele!”, a spus fostul deputat Octavian Petric.
Dar sunt lucruri pe care nu le pot face singuri și nici comunitățile din care provin nu le pot face pe cont propriu. Octavian Petric este de părere că este nevoie de un plan coerent de dezvoltare unitară pentru Țara Oașului și pentru fiecare zonă a județului, pentru a le pune în valoare specificul local și pentru a le dezvolta.
”Am fost în Târgul din Călinești-Oaș, această zonă binecuvântată de Dumnezeu din Țara Oașului. Pentru mine, în timpul celor două mandate de deputat în Parlamentul României, nu a contat niciodată culoarea politică a unui primar, ci m-a interesat să îi ajut, să ajut comunitatea sătmăreană. Introducerea gazului în toate comunele din zonă, extinderea rețelelor de apă și canalizare, modernizarea infrastructurii rutiere și sprijinirea turismului se pot realiza printr-un efort comun al Consiliului Județean Satu Mare! O putem face împreună”, a spus Octavian Petric.
Comandat de către Pro România – Organizația Județeană Satu Mare
Executat de către SC Advertising Online Satu Mare SRL
Cod mandatar 21240019