Campanie inedită a polițiștilor pentru prevenirea furturilor din locuințe. Cu ajutorul realității virtuale, sătmărenii au putut asista la o secvență de furt dintr-o locuință, ca și cum s-ar afla în mijlocul acțiunii și nu doar ca simpli spectatori.
Polițiștii sătmăreni derulează o campanie de informare pentru prevenirea furturilor din locuințe. De această dată, oamenii legii au apelat la tehnologiile moderne, iar cu ajutorul realității virtuale, i-au îndemnat pe curioși să asiste la o secvență de furt.
Ochelarii VR i-au făcut pe sătmăreni să se simtă în mijlocul acțiunii și nu doar ca simpli spectatori. Oamenii legii au putut astfel să transmită faptul că, pe lângă importanța bunurilor furate, a deveni victima unei spargeri de locuințe este un eveniment dramatic.
„Sub îndrumarea polițiștilor, cei care au avut curiozitatea să testeze ochelarii VR au asistat la o secvență de furt dintr-o locuință, ca și cum s-ar afla în mijlocul acțiunii și nu doar ca simpli spectatori. Astfel, elevi, tineri, adulți, persoane vârstnice, dar și persoane cu dizabilități au avut posibilitatea, în calitate de participanți direcți și spectatori la secvența de furt prezentată prin intermediul ochelarilor VR, să constate dezastrul ce îl pot lăsa în urma lor infractorii”, explică polițiștii sătmăreni.
Constatarea consecințelor dramatice ale unei infracțiuni de furt din locuințe prin vizionarea filmului campaniei ,,Hoții îți invadează intimitatea” a fost punctul de plecare pentru polițiștii de prevenire în a reaminti proprietarilor de locuințe măsurile care îi pot scuti de neplăceri.
Sfaturile polițiștilor
Nu deschideți niciodată ușa înainte de a vă uita pe vizor și instruiți-vă copiii în acest sens!
Nu păstrați în casă sume importante de bani și nu faceți publice valorile pe care le dețineți!
Folosiți eficient interfonul!
În cazul în care se prezintă persoane care vând, cumpără diferite produse evitați-le! În nici un caz nu le permiteți accesul în locuințe!
Închideți ușa chiar dacă sunteți în casă! etc.
Evenimente similare se vor organiza și în perioada următoare, campania derulându-se în perioada decembrie 2019 – martie 2020.