FOTO. Camion răsturnat pe șosea după o coliziune cu o mașină. Trei persoane au fost rănite
Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe raza comunei Mihai Viteazu, județul Cluj, implicând un autocamion răsturnat și un autoturism. În urma impactului, trei persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Turda și o ambulanță SMURD au ajuns inițial la locul accidentului. Potrivit primelor informații furnizate de ISU Cluj, nu au existat persoane încarcerate, iar două victime au primit asistență medicală la fața locului.
„Două echipaje din cadrul Detașamentului Turda, alături de o ambulanță SMURD, intervin la un accident rutier petrecut pe raza comunei Mihai Viteazu. Din primele date, în accident au fost implicate un autocamion, care este răsturnat, respectiv un autoturism. Din fericire, nu există victime încarcerate, iar două persoane necesită îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Ulterior, forțele de intervenție au fost suplimentate cu două ambulanțe SAJ, după ce o a treia persoană a fost identificată cu nevoie de îngrijiri medicale.
„O a treia persoană necesită îngrijiri medicale, astfel că forțele au fost suplimentate cu alte două ambulanțe SAJ”, a precizat ISU Cluj.
Cei trei răniți, doi bărbați și o femeie, au vârste cuprinse între 46 și 73 de ani. Toți sunt conștienți și cooperanți și vor fi transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament.
Traficul în zonă a fost temporar afectat de accident, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii acestuia. Din fericire, starea victimelor este stabilă, iar intervenția promptă a echipajelor de salvare a asigurat prevenirea unor situații mai grave.