FOTO. Calvarul de la Goga-Burdea, la final. Se va redeschide circulația în zonă
Vești bune pentru șoferii care tranzitează zona Burdea-Bulevardul Octavian Goga. Cei de la Apaserv au terminat cu lucrările și au procedat astăzi la asfaltarea porțiunii decopertate.
”A trebuit să se aștepte atât de mult cu asfaltarea pentru compactarea materialelor cu care s-a acoperit magistrala, care a fost schimbată total. Săerăm să se dea drumul la circulație cât mai repede posibil”, au declarat surse avizate pentru PresaSM.
Reamintim faptul că în 19 octombrie au început săpăturile pe Octavian Goga. Până la acea dată, Apaserv a folosit metode moderne pentru a evita lucrările de excavare. Motiv pentru care s-a circulat pe un singur sens pe bandă, dinspre pasaj spre sensul giratoriu.
La data de 21 august a.c., S.C. Apaserv Satu Mare S.A. a demarat lucrările de reabilitare a colectorului de pe B-dul Octavian Goga. Investiția nu mai putea fi amânată, având în vedere că vârsta acestuia de aproximativ 50 de ani impunea intervenții urgente.
“Această investiție este una foarte importantă pentru municipiul Satu Mare, colectorul existent pe b-dul O.Goga (între b-dul Cloșca și str. Dâmbovița), este învechit (cca.50 de ani) și prezintă un grad avansat de uzură. Prin acest colector se scurg toate apele menajere și pluviale colectate din cartierele Micro 17, Carpați 1 și 2 respectiv străzile adiacente zonei Vulturului și din Parcul Industrial. La acestea se adaugă apele menajere din localitățile Păulești, Ambud, Amați, Rușeni și Hrip. Porțiunea de colector propusă a fi reparată se găsește pe cea mai intens circulată arteră de circulație din municipiu. Pentru a îmbunătăți parametri de curgere și colectare a apelor uzate menajere și pluviale, este absolut necesară executarea lucrărilor de reperații ale rețelei de canalizare existente, prin reconstrucția sistemului”, au explicat cei de la Apaserv.
Investiția de pe B-dul O.Goga se realizează din fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare (I.I.D.) al S.C. Apaserv Satu Mare SA, valoarea contractului fiind de 1.521.517,37 lei (fără TVA). Lucrările sunt executate de CALA CENTRUL DE TEHNOLOGII FĂRĂ SĂPĂTURĂ S.A. Inițial termenul de execuție a lucrării era data de 1 octombrie, dar acesta a fost prelungit până la data de 1 decembrie.