FOTO. Cadavru chiar la intrarea în Spitalul Județean Satu Mare. Un bărbat a murit sub o bancă
Imagini dramatice surprinse lângă Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. O persoană neidentificată, de circa 40 de ani, a fost găsită fără viață sub o bancă situată în părculețul de lângă intrarea principală în unitatea spitalicească, conform informațiilor PresaSM.
Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 12.00. La fața locului a ajuns un echipaj medical de prim-ajutor, care nu a mai putut face nimic pentru victimă decât să constate decesul.
Polițiștii au descins la fața locului și au demarat primele cercetări. Din câte se pare, în cauză nu ar fi vreo suspiciune de omor, dar cercetările continuă.
Corpul neînsuflețit va fi dus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării necropsiei. Medicii legiști vot stabili cu exactitate cauzele care au dus la decesul persoanei.
ACTUALIZARE, ora 15.45: Victima a fost identificată, fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 45 de ani.